Comunicat oficial | FC Zimbru

Având în vedere evenimentele recente, potrivit cărora Comitetul de Competiții al Federației Moldovenești de Fotbal a decis să priveze Clubul de Fotbal Zimbru de 7 puncte, clubul prezintă următoarea declarație.

În primul rând, este important să remarcăm că FC Zimbru a respectat întotdeauna hotărârile organelor Federației Moldovenești de Fotbal, a fost deschis la cooperare și la diverse discuții. Cu toate acestea, în situația actuală, avem dreptul și dovezile să credem că o astfel de decizie dură împotriva clubului nostru a fost luată cu prejudecăți și în conflicte de interese.

În ciuda unei decizii dure, Clubul de fotbal Zimbru continuă să lupte în Divizia Națională, iar astăzi echipa va intra pe teren în meciul etapei a 22-a împotriva celor de la FC Milsami. Vom continua să luptăm pentru un loc în Europa League, care a fost inițial obiectivul echipei pentru sezonul respectiv.

De asemenea, mâine, 1 octombrie 2018, sperăm să primim de la Federația Moldovenească de Fotbal un răspuns la scrisoare oficială din partea clubului nostru, trimisă  la 29 septembrie. Credem că decizia luată de Federația Moldovenească de Fotbal în seara zilei de 28 septembrie nu a fost corectă, deoarece clubul nostru nu a fost informat în mod oficial despre convocarea Comitetului de Competiții  și decizia a fost luată fără ca clubul să se poată apăra.

Din cele menționate mai sus, Clubul de Fotbal Zimbru învită pe toți cei care se consideră ca parte din familia noastră să vină astăzi pe stadion și să susțină FC Zimbru în meciul cu FC Milsami. Astfel vom arăta împreună, că fotbalul adevărat și cinstit se joacă pe teren, dar nu în culise.

سایت شرط بندی معتبر ایرانی

سایت های پیش بینی ایرانی

شرط کده

shartwin

بهترین سایت های پیش بینی

شرط برو

جسوس بت

سایت های پوکر آنلاین

ایران بت

انجمن پیش بینی ایران

romabet

pinbahis

maltcasino

asyabahis

sekabet giriş

sekabet

maltbahis

1xbet

pinbahis

superbahis

betboo

pulibet

betting sites of tanzania

parimatch

betboro

1xbet

melbet

takbet

مل بت

1xbet